Punctul lui Cebotaru!** Ceahlăul – FCM Tg. Mureș 1-1

Punctul lui Cebotaru!** Ceahlăul - FCM Tg. Mureș 1-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Golul lui Cebotaru din minutul 83 al meciului de la Piatra Neamț le-a adus nemțenilor un punct mare cât o victorie după unul dintre cele mai slabe jocuri făcute în acest sezon.

Încă din primele minute ale jocului de la Piatra Neamț a fost cât se poate de clar că Mureșul trăiește un reviriment și vrea trei puncte din fiecare întâlnire, și mai ales din cele cu potențialele contracandidate la salvarea de la retrogradare. Și nemțenii nici n-au apucat să se dezmorțească bine în ritmul sârbelor îndrăcite din tribune, că Bumba îl și bătea pe Villadsen cu o scăriță de mare jucător după un „un-doi” școală cu Didi în marginea careului.
Nemțenii lui Enache s-au trezit abia după pauză și în primele cinci minute ale reprizei secunde și-au și trecut în cont două ocazii mari, Stana fiind de fiecare dată în prim-plan.

Ceahlăul a trebuit însă să sufere mult, până în finalul meciului, când forcing-ul de rigoare a dat rezultate cu 6 minute înainte de fluierul brăileanului Ivan, Cebotaru strecurând mingea în poartă pe lângă Albuț după o fază confuză în careul oaspeților. Moldovenii au terminat meciul în avanposturi, portarul mureșenilor având de muncă serios în finalul jocului, tabela rămânând însă neschimbată și consemnând un egal echitabil, dar care nu mulțumește niciuna dintre combatante.

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

CEAHLĂ‚UL: Viladsen – Nohai, Cazan, Forminte, Barna – Achim, Monroy – Constantinescu, Stana, Cebotaru – Gafița

Rezerve: Jovic, Bădescu, Chitoșcă, Onciu, Pavel, Țepeș, Figueira

TG MUREȘ: Albuț – Nicu, Iencsi, Ghionea, Szilagyi – Fl Dan, Matei, Ilyeș, Pădurețu – Bumba, Didi

Rezerve: Balauru, Topic, Gugu, Ruiz, Subotic, Goge, Celsinho

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×